”Visează și Creează” – grup de dezvoltare personală prin lucrul cu visele

– un eveniment Romanian Dreaming Circle & Drumul spre Centru. Sâmbătă 18 Octombrie, 9.30 – 14. Atelier experiențial cu maxim 12 participanți. Rezervarea locului: ana@drumulsprecentru.ro –

Bine te regăsesc,

În mod “tradițional” ???? toamna ne re-conectăm cu visele. Te aștept și pe tine, la primul atelier de visare activă din acest sezon, in București, să (re)descoperi darurile lumii onirice.

”Visează și Creează” este un atelier de vise marca Drumul spre Centru care s-a născut în toamna lui 2014 din pasiune pentru lumea fascinantă a viselor, din recunoștință pentru darurile lor – atelier care beneficiază acum de peste 15 ani de experiență și practică în domeniul lucrului cu vise – și pe care vreau să-l împărtășesc, din nou, cu tine.

Va fi o experiență în care ne vom aminti că ce este valoros în lucrul cu visele e ceea ce grecii numeau “Anamneza” – și nu analiza; transcenderea credințelor limitative – și nu interpretarea; redescoperirea Viziunii – și nu “diagnosticarea”; conectarea la energia visului – și nu raționalizarea.

Adu-ți aminte:
– Ți s-a întâmplat să ai un vis care se repetă?
– Ti-a apărut o imagine sau o persoană în mod repetat într-un vis?
– Ai avut un vis care părea real – atât de real ca realitatea insăși?
– Ai avut sentimentul insistent că parcă trebuie “să faci ceva” după ce-ai avut un vis anume?

Visele hrănesc imaginația. Imaginația se transformă în acțiuni. Acțiunile creează lumea, pe care o experimentăm mai apoi. Visul meu și visul tău și visul lui și visul ei devine visul nostru – visul colectiv al umanității. Imaginează-ți o lume visată cu Inima…

*** De ce să explorăm și să lucrăm cu visele? ***
– Pentru că lucrul cu visele este unul din cei mai eficienți “aliați” într-un demers “terapeutic” / de explorare interioară / de dezvoltare personală / de autocunoaștere / de reconectare cu partea creativă & starea de flux (cea aducătoare de performanțe înalte)

Incă din zorii dezvoltării umanității, omul s-a definit ca ființă visătoare, în accepțiunea mai largă a termenului: Visătorul care creează, Visătorul care imaginează, Visătorul care inițiază, Visătorul ca și creator de mitologii. Deloc întâmplător, “visum” (lat.) are ca sinonime cuvintele “viziune” sau “imagine” și rădăcină comună cu “a vedea”.

O serie de vise, sincronicități și apoi și mai multe vise m-au condus pas cu pas, acum foarte mulți ani, spre lumea viselor și a sincronicităților. Spre a-mi onora visele și a “face” ceva în legătură cu asta.Visele sunt resurse prețioase, pline de indicii, de ghizi, în tot felul de forme. Visele au răbdare. Revin, iar și iar. Povestesc, în felul lor, despre ceea ce este cu adevărat important pentru suflet, despre ce are nevoie corpul; despre Viziune și despre Misiune și despre căi de urmat.

*** Așadar, ce vei învăța la workshop? ***
– O metodă simplă și eficientă prin care poți lucra cu visul tău – sau al altuia
– Cum poți să aduci energie si ghidare din lumea visului;
– Cum poți folosi propriile vise și propria imaginație pentru a acționa, concret, în lumea diurnă în direcția împlinirii misiunii tale
– Cum să-ți evaluezi propria energie și să acționezi în direcția îmbunătățirii ei, când este cazul
– Cum să lucrezi cu sincronicitățile – reamintindu-ți că lumea înconjurătoare ne vorbește neîncetat prin simboluri, vise, elementele naturii
– Cum să te întorci în spațiul unui vis, pentru a afla mai multe și pentru a acționa potrivit
– Înveti să utilizezi instrumentele Visării Active practic oriunde! La servici, dacă ai nevoie de idei noi și puncte de veder proaspete; în relații (cu ceilalți, cu copiii tăi și cu tine însuți) dacă vrei să înțelegi mai bine ce se petrece; în orice proiect pentru care ai nevoie de creativitate, flexibilitate, joacă și idei originale

*** Cum vom lucra? ***

– Vom face exerciții de grup și ne vom îmbarca în călătorii ghidate
– Vom lăsa visele să prindă viață în cadrul unui Teatru al Viselor: una din practicile centrale din Active Dreaming, inspirată după arta străveche a “punerii în act” a viselor
– Vom face exerciții de creativitate – individuale și la nivel de grup
– Vom fi exploratori ai propriilor vise – dar și ghizi pentru ceilalți

 Cui se adresează workshop-ul? ✨

– dacă ești pur si simplu pasionat(ă) de vise, imagini si imaginație și vrei să înveți mai multe despre puterea lor vindecătoare, acest workshop este pentru tine
– dacă ești psiholog, coach sau terapeut și ești interesat(ă) de o altă abordare terapeutică complementară, simplă și eficientă, dincolo de analiză, acest workshop este pentru tine

Să ne revedem cu bucurie!
Ana

*** Loc și program ***
Sâmbătă 18 Octombrie (9.30-14.00), București.
Locația exactă va fi anunțată celor înscriși (mail ana@drumulsprecentru.ro).

Contribuție: 350 lei.
Valoarea contribuției include apă, ceaiuri de plante, gustări sănătoase și materiale pentru partea de creativitate.
Rezervarea locului implică achitarea avansului de 50%.
Se acordă reduceri de 20% pentru studenți, pensionari, persoane cu venituri reduse și pentru cupluri/membri familie.
Locuri limitate: maxim 12 participanți.

Despre mine:

După aproape 10 ani de experiență de management și training în corporații, am ales în 2012 să mă dedic complet pasiunii de-o viață: explorarea instrumentelor de autocunoaștere și transformare – metode și experiențe care ne lărgesc viziunea asupra vieții și ne dau posibilitatea să trăim la potențial maxim.

Am meditat prima dată când aveam 5 ani – și aplecarea către stări extinse de conștiență și instrumente de autocunoaștere și transformare m-a însoțit mereu. Mai întâi la nivel personal, apoi ca și ghid, însoțitor al altora.
În activitatea mea de însoțire, am rolul de mentor dream teacher (sunt primul dream teacher certificat din România, 2011-2013), terapeut transpersonal, consilier pentru dezvoltare personală prin arta și formator.

Am dublă formare in lucrul cu vise: m-am certificat ca și Dream Teacher (Robert Moss School of Active Dreaming – Franța și SUA, 2011-2013, level 1-3) și am adus în România această metodă de lucru cu visele, in 2012.

Am făcut apoi formarea în Tibetan Dream Analysis (în cadrul International Academy for Traditional Tibetan Medicine – Faculty of Psychology & Dreams – 2012).

În decembrie 2019 am absolvit Masterclass for certified teachers of Active Dreaming (Seattle, USA), în martie 2024 Level 4 for certified teachers of Active Dreaming iar în iunie 2025 am devenit Master Dream Teacher.

În toamna lui 2020 am facilitat primul modul de formare pentru profesori de Active Dreaming, în România.

Am o experiență de peste 18 ani în training (sunt formator autorizat cu dublă formare, 2007 și 2009) și lucru cu oamenii, sunt NLP Master Practitioner și terapeut transpersonal – cu o formare de 2 ani în terapii transpersonale (2009-2011) certificat ca și facilitator Respirație Holotropică și Respirația Inimii (RIRH) – Asociația de Terapii Transpersonale (ATT) din România. Facilitez ateliere de Respirație Holotropică de 13 ani.

Am urmat o specializare în lucru corporal în cadrul Grof Transpersonal Training, (Spania, 2014. “The Practice of Holotropic Breathwork”) și două specializări in lucrul cu trauma, cu dr. Peter Levine (“Working with Complex Trauma: Untangling Somatic Wounds”, 2023) și Gabor Mate (“Healing Trauma & Addiction for Professionals”, 2023).

În timpul formării în terapii transpersonale, am participat la Conferința Internațională de Psihologie Transpersonală – Moscova, 2010 (unde printre key-note speakers au fost Stanislav Grof, Christina Grof, Brother David Standl-Rast, Ervin Laszlo, Peter Russell, Vladimir Maykov).

Printre cei care m-au inspirat, m-au ghidat și de la care am avut șansa să învăț îi menționez cu recunoștință pe Robert Moss (lucru cu visele), Monique Tiberghien (sunete sacre și lucru cu visele, 2009-2011), Rainer Pervoeltz (modele de abordări transpersonale în terapie, 2009-2011), Elena Francisc și Horia Țurcanu (Respirația Inimii și Respirație Holotropică), Mark Seelig (astrologie arhetipală, 2010), Vitor Rodrigues (psychic defense), Stephen Gilligan (transă generativă și coaching generativ, 2016-2018), Ruby Gibson (arheologie somatică, 2015).

Am lucrat mult cu stări de conștiență extinsă și am călătorit de două ori in Peru, prima oară in 2010, unde am avut ocazia să particip la ceremonii de auto-explorare, cu leacuri tradiționale shamanice.

In 2014, am parcurs o formare de un an în shamanic practices (cu Howard Charing).

Facilitez workshop-uri de grup (în București, Brașov, Cluj, Timișoara, Iași) și ofer consultații individuale din ianuarie 2011; sunt gazda workshop-urilor ținute de Robert Moss în România (din 2012), fondatoare a Romanian Dreaming Circle și inițiatoare (împreună cu Robert Moss) a World Day of Active Dreaming.

În 2013, am creat conceptul de retreat de autocunoaștere și transformare personală “Anotimpul din Interior”, ajuns anul acesta la cea de-a 11-a ediție.

Mai am formări în Tibetan Mantra Healing și în terapie craniosacrală; facilitez workshop-uri de scriere creativă și am parcurs module de formare în psihoterapie integrativă.

Am tradus carțile “Cine moare? O investigație asupra vieții și morții conștiente” (Stephen Levine) în 2009, “Istoria Secretă a Visului” (Robert Moss) în 2014 și am contribuit la traducerea cărții “Transa Generativă, experiența fluxului creativ” (de Stephen Gilligan – co-facilitând aducerea în România a metodelor terapeutice “Transa Generativă”, în 2016 și apoi “Coaching Generativ”, in 2018).

*cover photo art: ”Starry Night”, Vincent van Gogh

Abonează-te la newsletter