
Respirație Holotropică & Soul Collage – ediție de Echinocțiu
– un eveniment Drumul spre Centru –
Bine te regăsesc,
În preajma Echinocțiului, la vermea la care Primăvara va fi început să impregneze pământul și aerul, te invit celebrezi această transformare, să te re-conectezi cu tine. Să simți ce e de simțit, să trăiești ce e de trăit, în perioada asta, pentru tine.
Ghid ne va fi Respirația Holotropică – însoțită la final de partea de mandale & soul collage.
În acest moment sunt 6 locuri disponibile.
Înscrieri: ana@drumulsprecentru.ro(Procesul de înscriere poate include o mini ședință individuală de 20 minute – on line, gratuită – în prealabil, pentru a vedea împreună în ce măsură o astfel de experiență este potrivită acum pentru tine).
Utilizarea potențialului de vindecare al stărilor holotropice este una dintre descoperirile recente ale psihoterapiei occidentale. Paradoxal, într-un context istoric mai larg, este și cea mai veche formă de vindecare, una care poate fi întâlnită mereu, încă de la începuturile omenirii.
Cu ajutorul respirației accelerate (respirația de foc, cum mai este numită), al lucrului somatic personalizat și al unui colaj muzical special creat pentru a susține această călătorie, într-un cadru sigur, se intră într-o stare de conștiență modificată ce permite auto-explorare la nivel profund, cu potențial de transformare personală și vindecare.
Pe lângă accesarea experienţelor senzoriale şi a celor legate de istoria personală, în stările holotropice pot fi trăite, după cum afirmă Stanislav Grof, experienţe din domeniul perinatal (din preajma naşterii) şi din cel transbiografic – numit domeniul transpersonal “deoarece conţine matricele unei game largi de experienţe în care conştiinţa transcede graniţele corpului/ego şi limitele obişnuite ale timpului liniar şi spaţiului tridimensional. Aceasta duce la identificarea experienţială cu alţi oameni, alte grupuri, alte forme de viaţă şi chiar cu alte elemente ale lumii neorganice. Transcenderea formelor temporale asigură accesul la amintirile ancestrale, rasiale, colective, filogenetice şi karmice”.
Grof include aici experienţele arhetipale despre care vorbeşte Jung – figuri mitologice, teme şi tărâmuri ale tuturor culturilor şi timpurilor existente la nivelul inconştientului colectiv, chiar şi a celor pe care participantul nu le cunoaşte la nivel intelectual.
Crearea unei mandale individuale, crearea unui “Soul Collage” și împărtășirea experienței în grup sunt elemente adiționale importante ale experienței holotropice.Program: Sâmbătă 22 Martie, 9.30 – 15.00
Locație: București, zona Televiziune (locația exactă va fi comunicată celor înscriși).
Contribuție: 380 lei (rezervarea locului presupune avansul de 50%)Valoarea contribuției include apă, ceai, fructe, gustări sănătoase și materiale pentru crearea mandalelor și a “colajului sufletului”.
Te aștept cu drag!
Despre mine:
Dupa aproape 10 ani de experienta de management si training in corporatii, am ales in 2012 sa ma dedic complet pasiunii de-o viata: explorarea instrumentelor de autocunoastere si transformare – metode si experiente care ne largesc viziunea asupra vietii si ne dau posibilitatea sa traim la potential maxim.Am meditat prima data cand aveam 5 ani – si aplecarea catre stari extinse de constienta si instrumente de autocunoastere si transformare m-a insotit mereu. Mai intai la nivel personal, apoi ca si ghid, insotitor al altora.
In activitatea mea de insotire, am rolul de dream teacher (sunt primul dream teacher certificat din România, 2011-2013), terapeut transpersonal, consilier pentru dezvoltare personala prin arta si formator.Am o experienta de peste 18 ani în training (sunt formator autorizat cu dublă formare, 2007 și 2009) si lucru cu oamenii, sunt NLP Master Practitioner si terapeut transpersonal – cu o formare de 2 ani in terapii transpersonale (2009-2011) certificat ca si facilitator Respiratie Holotropica si Respiratia Inimii (RIRH) – Asociatia de Terapii Transpersonale (ATT) din Romania.
Facilitez ateliere de Respiratie Holotropica de 14 ani.
Am urmat o specializare in lucru corporal in cadrul Grof Transpersonal Training, (Spania, 2014. “The Practice of Holotropic Breathwork”) si două specializări in lucrul cu trauma, cu dr. Peter Levine (“Working with Complex Trauma: Untangling Somatic Wounds”, 2023) și Gabor Mate (“Healing Trauma & Addiction for Professionals”, 2023).
In timpul formarii in terapii transpersonale, am participat la Conferinta Internationala de Psihologie Transpersonala – Moscova, 2010 (unde printre key-note speakers au fost Stanislav Grof, Christina Grof, Brother David Standl-Rast, Ervin Laszlo, Peter Russell, Vladimir Maykov).Am dubla formare in lucrul cu vise: m-am certificat ca si Dream Teacher (Robert Moss School of Active Dreaming – Franta si SUA, 2011-2013) si am adus in Romania aceasta metoda de lucru cu visele, in 2012.
Am facut apoi formarea in Tibetan Dream Analysis (in cadrul International Academy for Traditional Tibetan Medicine – Faculty of Psychology & Dreams – 2012).In decembrie 2019 am absolvit Masterclass for certified teachers of Active Dreaming (Seattle, USA) iar în martie 2024 Level 4 for certified teachers of Active Dreaming.În toamna lui 2020 am facilitat primul modul de formare pentru profesori de Active Dreaming, în România.
Printre cei care m-au inspirat, m-au ghidat si de la care am avut sansa sa invat ii mentionez cu recunostinta pe Robert Moss (lucru cu visele), Monique Tiberghien (sunete sacre si lucru cu visele, 2009-2011), Rainer Pervoeltz (modele de abordari transpersonale in terapie, 2009-2011), Elena Francisc si Horia Turcanu (Respiratia Inimii si Respiratie Holotropica), Mark Seelig (astrologie arhetipala, 2010), Vitor Rodrigues (psychic defense), Stephen Gilligan (transa generativa si coaching generativ, 2016-2018), Ruby Gibson (arheologie somatica, 2015).
Am lucrat mult cu stari de constienta extinsa si am calatorit de doua ori in Peru, prima oara in 2010, unde am avut ocazia sa particip la ceremonii de auto-explorare, cu leacuri traditionale shamanice.In 2014, am parcurs o formare de un an in shamanic practices (cu Howard Charing).Tin workshop-uri de grup (in Bucuresti, Brasov, Cluj, Timisoara, Iasi) si consultatii individuale din ianuarie 2011; sunt gazda workshop-urilor tinute de Robert Moss in Romania (din 2012), fondatoare a Romanian Dreaming Circle si initiatoare (impreuna cu Robert Moss) a World Day of Active Dreaming.
In 2013, am creat conceptul de retreat de autocunoastere si transformare personala “Anotimpul din Interior”, ajuns anul acesta la cea de-a 11-a editie.
Mai am formari in Tibetan Mantra Healing si in terapie craniosacrala; facilitez workshop-uri de scriere creativa si am parcurs module de formare in psihoterapie integrativa.Am tradus cartile “Cine moare? O investigatie asupra vietii si mortii constiente” (Stephen Levine) in 2009, “Istoria Secreta a Visului” (Robert Moss) in 2014 si am contribuit la traducerea cartii “Transa Generativa, experienta fluxului creativ” (de Stephen Gilligan – co-facilitand aducerea in Romania a metodelor terapeutice “Transa Generativa”, in 2016 si apoi “Coaching Generativ”, in 2018).